Friday 6 September 2013

Iubirea e mereu acolo...


Dragostea nu durează nici măcar 3 ani, noi studii spun că nu ține decât 2 ani, iar cei care iubesc și după 10 sunt bolnavi cu capul la propriu. Tot studiile arată că entuziasmul, în orice tip de activitate, este prezent maxim 2 ani. Mă întreb dacă nu cumva am uitat de acea iubire - mister care a constituit dintotdeauna virtutea ideală în orice sistem religios sau filosofic și am înlocuit-o, din comoditate, cu alte procese care sunt mai accesibile unui microscop dintr-un oarecare laborator. Asta ar fi pierderea cea mai mare pentru umanitate, eșecul cel mai rușinos... Omul poate fi supus celei mai amănunțite cercetări sub cele mai performante și necruțătoare lupe, dar n-ai cum să explici un singur lucru la el - iubirea. Dar oare chiar avem nevoie de o definiție, de cunoașterea ei completă, oare actul autentic al iubirii ne cere astfel de lucruri?

Eu știu un singur lucru despre iubire - nu cere nimic altceva decât Autocunoaștere. Toate celelalte ingrediente reies dintr-o permanentă autocunoaștere - un proces care nu sfârșește decât odată cu noi. Să te cunoști atât de bine pe tine, să te trăiești atât de profund încât uniunea cu celălalt să nu mai însemne pur și simplu aproprierea fizică, intimă... Doar așa surpriza, miracolul și noutatea primei întâlniri este trăită iarăși și iarăși, în fiecare zi, până la adânci bătrâneți.

O relație de iubire nu este un obiect de înlocuit atunci când te-ai plictisit, ci o trăire, o stare în care te regăsești indiferent de necazuri sau gânduri negre, iar pentru ca aceasta să dureze, să fie mereu acolo pentru tine, așa cum este soarele, mereu acolo pentru noi, nu te opri nicicând să explorezi... în tine și în cel de alături, căci nu merităm decât viața pentru care luptăm...

Thursday 29 August 2013

Iubirea în câteva rânduri

”Iubirea este o activitate, nu un afect pasiv; ”a iubi” este altceva decât a fi îndrăgostit. La modul cel mai general, caracterul activ al iubirii poate fi descris prin afirmația că a iubi înseamnă în primul rând a da, și nu a primi.

Ce înseamnă a da? Cea mai răspândită eroare este că a da înseamnă ”a renunța la ceva”, a face un sacrificiu. Persoana a cărui caracter nu a depășit stadiul unei orientări pur receptive, exploatatoare, acaparatoare, resimte actul de a da în acest fel. Caracterul de tip mercantil este dispus să dea, dar numai dacă primește ceva în schimb. Să dea ceva fără să primească înseamnă pentru el a fi înșelat. Oamenii a căror orientare este în principal neproductivă, cred că a da înseamnă a sărăci. De aceea majoritatea indivizilor de acest tip refuză să dea. Alții își fac o virtute din a da, în sensul de a face un sacrificiu. Ei cred că trebuie să dea tocmai pentru că este dureros să dea, virtutea de a da constând pentru ei tocmai din actul acceptării sacrificiului.

Pentru caracterul productiv, a da are o semnificație complet diferită. A da este cea mai înaltă expresie a puterii. Tocmai în actul de a da, îmi simt tăria, bogăția, forța. Acest mod de a-mi resimți vitalitatea mă umple de bucurie.”

Erich Fromm. Arta de a iubi.

Mai simplu spus - exact ca în sex, dacă ai ce oferi și o poți face ești potent, demn
dacă nu...


Chestionarul lui Proust



Un pic de răscolire prin minte și suflet...

Principala trăsătură a caracterului meu: conștiinciozitatea
Calitatea pe care o prefer la un bărbat: determinarea
Calitatea pe care o prefer la o femeie: discernământul
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: optimismul
Principalul meu defect: tendința spre perfecționism
Ocupaţia mea preferată: să citesc, să scriu, să iubesc
Visul meu de fericire: să-mi rămână sufletul mereu tânăr, viața în sine este o fericire
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: singurătatea
Ce-aţi vrea să fiţi? mereu OM
Ţara în care-aş vrea să trăiesc: Cred că m-aș simți acasă în orice țară
Culoarea preferată: negru
Floarea preferată: trandafirul alb
Pasărea preferată: vulturul
Prozatorii mei preferaţi: V. Hugo, G. G. Marquez, Tolstoi, I. Druță etc.
Poeţii mei preferaţi: I. Minulescu, Pablo Neruda
Eroul meu preferat: Prințul Nehliudov
Eroina mea preferată: A. Karenina
Compozitorii preferaţi: Chopin, Vivaldi
Pictorii preferaţi: impresioniștii - Renoir și Claude Monet
Eroii din viaţa reală: fiecare om e un erou în felul lui
Eroinele din istorie: Olympe de Gouges
Băutura şi mâncarea preferate: vinul roșu, plăcintele cu brânză
Numele preferat: Cristina
Ce detest cel mai mult: agresivitatea, lipsa de curaj și credință, omul care se complace în mizerie
Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: I. V. Stalin
Fapta militară pe care-o admir cel mai mult: admir doar pacea
Darul natural pe care-aş vrea să-l am: îndemânare în ale picturii și desenului grafic
Cum aş vrea să mor: dormind
Starea de spirit actuală: entuziasm
Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: cele făcute din prostie sau obsesie
Deviza mea: Nimic nu se face spre bine dacă nu faci la rândul tău un bine


Tuesday 20 August 2013

Ce vor bărbații?

- Ce vreți, ce așteptați voi de la o femeie? Lucrasem cu fiecare în parte ca să reușească să-și identifice nevoile emoționale profunde, așa că acum învățau să răspundă într-un mod nou la această întrebare.
- Vreau să mă consoleze, a spus John. Vreau să mă facă să mă simt bine în pielea mea.
- Vreau să mă provoace, nu suport plictiseala, a spus Andrew.
- Vreau totul de la o femeie, a spus Buddy. Vreau acest statut. Vreau să le exploatez. Vreau să mă simt puternic. Vreau afecțiune. Și când nu primesc ce vreau mă enervez. Trec la următoarea. Golul este în mine, a spus Buddy. Nu am ce face în privința asta.
- Cum puteți umple voi înșivă acest gol în loc să luați ceva de la o femeie? am întrebat.
- Nu știu, a spus Will.
- Poate făcându-ne viețile palpitante? a spus John.
- Presupun că ne putem iubi pe noi înșine, a spus Antoine. În cazul meu merge cu spiritualitatea. Simt iubire din partea Creatorului.
- Mda, prin recunoștință. Să mă apreciez pe mine, a spus John.
- Dar să oferiți dragoste altora? am întrebat.
- E la fel cum procedăm în sesiunile de grup, oferim și primim sprijin de la ceilalți, a spus Antoine. Să învățăm să nu mai judecăm, să nu mai fim în competiție. În schimb, trebuie să ne iubim unii pe ceilalți, așa cum suntem. Să ne oferim compasiune.

Fragment din cartea ”Bărbații de pe canapeaua mea” de Dr. Brandy Engler și David Rensin.


Thursday 15 August 2013

Bărbații sunt niște porci

Bărbații sunt niște porci. Bărbații vor doar sex. De fiecare dată când am gândit asta eram și eu la rândul meu o purcică, iar tot ce aveam de oferit era sex.

Nu suntem, noi femeile, centrul Universului.
Nici ei, bărbații de care avem atâta nevoie, nu sunt.
Doar împreună, fără goana după un anumit profit, construindu-ne Universul pentru doi, devenim centrul lui, unul pentru celălalt.

În iubire nu căutăm obiecte valoroase, șlefuite frumos la suprafață. 
Și dacă totuși o facem, să nu uităm de limitele propriei noastre valori de schimb. 
Pentru că viața nu e o vitrină din care alegem după gust și toane, ci un organism viu, un amestec bizar de legi și paradoxuri, o centrifugă amețitoare.

Nu primim niciodată mai mult decât suntem sau decât avem de oferit.
Bărbații sunt niște porci?

Think twice...



Wednesday 14 August 2013

Eu nu-s femeie


Poate eu nu-s femeie?...
Nu-mi plac cluburile de noapte, nu-mi plac rochiile care se termină unde fundul abia începe. Nu mi-am tatuat sprâncenele, nici gene false n-am. Manichiură din plastic sau din ce-o mai fi n-am avut și n-o să am vreodată. Nu m-am întors niciodată acasă cu o pereche de pantofi în loc de vreo factură achitată

Sigur nu-s femeie...
Mă plictisesc magazinele. Nu iubesc bijuteriile. Le pierd repede. Și oricât de prețioase ar fi, nu mă pot atașa de ele nicidecum Nu mă pricep la parfumuri. Deloc. Chanel? am văzut scris pe câteva pachete literele astea, aranjate fix așa. Știu un singur lucru despre mirosuri - ador jasmin-ul și toate parfumurile pe care le-am avut au mirosit cam la fel.

Nu mă interesează moda. Odată mi-am zis: ”Ian ajunge, ești femeie”, așa că m-am apucat de urmărit tendințele. A ținut fix cât ultimul orgasm.
Și-apoi am înțeles - Nuditatea e unica haină în care trebuie să mă simt mereu bine, mereu în largul meu...

Zău că aș plăti pe cineva să mă învețe a fi femeie... 
Pe un bărbat de exemplu. Un bărbat educat, stilat, inteligent, iubitor de teatru, muzică, pictură sau balet. Da, pe el l-aș plăti și pentru o banală definiție a femeii și feminității. 

Mă întreb însă, oare EL, așa cum l-am descris, mi-ar lua cartea preferată din mână sau caietul de note pentru pian ca să-mi spună: toromaco, nu așa înveți să fii femeie! Și nu mai asculta atâta Bach, îți ruginesc urechile, treci pe DJ Silver! 

Asta-s eu, un pătrat cu patru laturi, în mâinile unui copil mofturos care tot încearcă să mă bage într-o gaură rotundă... Numai femeie nu-s...


Monday 5 August 2013

Bărbatul nemulțumit sau de ce trebuie să rămânem frumoase?

      Bărbatul nemulțumit e un soi de robot, unul neecologic. Este o construcție a femeii care i-a furat din propria natură masculină. Bărbatul nemulțumit este, aproape întotdeauna, efectul și nu cauza nefericirii unei femei. Din propria experiență spun că un bărbat poate fi vrăjit, manipulat, orientat și reorientat spre a iubi. O femeie însă, dacă nu este predispusă să (te) iubească - degeaba flori, degeaba diamante, degeaba declarații, degeaba orice chin. Bărbatul nemulțumit, oricât de savant, de bine crescut și educat ar fi fost cândva, la început, poate fi redus la tăcutul și fidelul cititor de ziare doar de femeia lui. Desigur avem și noi dreptate când, din cele mai bune intenții, îi mai cicălim sau le reproșăm lipsa crasă de maturitate. O școală a bărbăției ne lipsește mai mult nouă, femeilor. Dar asta e altă poveste.

      Ana este mamă a doi copii. Am văzut-o de câteva ori plângând și blestemând clipa în care a zis ”da” unui bărbat nepotrivit, trimis parcă de vreun tainic dușman al fericitei și demult trecutei tinereți. Deși încă foarte tânără, Ana își poartă ridurile, pungile de sub ochi, cearcănele și cele vreo 10 kg în plus ca pe un stigmat al zilelor ce-au trecut și celor ce va să vină. E un joc periculos pe care nicio femeie n-ar trebui să-l joace. Este o lipsă de educație compensată cu o doză de puritanism.

      Îi dau dreptate de fiecare dată când îmi spune cât de greu și obositor e să crești doi copii. Dezaprob însă că viața de familie, în noul format, justifică retragerea ei din tot ce-a însemnat odată viața în doi - erotismul, necunoscutul din celălalt, spontaneitatea, misterul, atingerile, săruturile, îmbrățișările etc. Cunosc un singur tipar al familiei model - nimeni nu suferă pentru că mai importanți au devenit copiii (apropo - greu educabili), nimeni nu-și face simțită prezența și importanța prin urlete, lovituri sau alte mitocănii. El și Ea încă se mai iubesc, își mai zâmbesc, se mai ating, se mângâie, se mai respectă. Își mai spun ”bună dimineața”, ”noapte bună” sau ”te iubesc” ca și cum ar fi prima sau ultima dată.

      A crește și a educa un copil, oferindu-i toată atenția și a face tot ce-ți stă în puteri pentru binele lui este desigur un lucru firesc și un efort care, oricât ne-am strădui să-l împărțim la doi, va solda tot cu inegalități. Pentru că tot Ana mi-a zis - copiii au o legătură mai strânsă cu mine decât cu el și așa va fi toată viața, simt asta. Trebuie să învățăm să rămânem frumoase mereu, să nu uităm că deși a mai apărut o gură în casă, respectul și iubirea pot fi înmulțite nu neapărat reîmpărțite.  Greu sau ușor? Necesar! De ce? Pentru că un bărbat nemulțumit e un soi de robot, unul neecologic, care într-un final, vrând nevrând, își strică copiii.