Tuesday 23 July 2013

Fila albă

      În psihodiagnostic există un test proiectiv numit TAT (Test de Apercepție Tematică). Este alcătuit din 30 de planșe cu diferite desene pe ele, dintre care una și anume ultima este albă. Profesoara care ne ținea cursul spunea că tocmai la această foaie albă are loc proiecția cea mai bună. Mintea pacientului/clientului debordează în cel mai neașteptat mod posibil.

Atât timp cât ai în față niște stimuli la care pur și simplu reacționezi te afli la un nivel cât de cât comod. Nu mi-am aplicat testul, dar presupun că nu e o treabă foarte dificilă să răspunzi la întrebările ”Ce s-a întâmplat?”, ”Ce se întâmplă acum” și ”Ce urmează să se întâmple?” privind acele desene simple, dar în același timp un pic cam dubioase. Cel puțin ai un reper...

În viață primim de multe ori foi albe în față. Sub diferite forme. Un eșec. O pierdere. Un BAC prăvălit. Decesul unui om drag. O despărțire. Ș.a.m.d. În ultimul timp am fost foarte norocoasă, dar ca orice om am privit și eu multe file albe, fără pic de culoare, fără măcar un punct de orientare pe ele. În acele momente îți trece toată viața pe dinaintea ochilor. E un fel de slow motion înfricoșător. Și, exact ca în testul de care vorbeam, are loc o explozie de gânduri, emoții, de regrete sufocante și într-un final, dacă ești destul de curajos, plângi.

      Fiecare știe despre ce vorbesc aici. Dar ce testează oare viața atunci când ne vine rândul să vedem atâta alb în față? În niciun caz, cred eu, cât de bine ne putem lamenta sau câtă înghețată putem băga în noi din cauza destinului crud. Poate e vorba despre altceva? Nu întotdeauna e nevoie de un car de noroc sau un IQ de geniu. Uneori ajunge și un pic de creativitate ca să poți trece peste. O gândire independentă. Puțină curiozitate. Ajunge și câteva grame de optimism. Instinctul de a cere ajutor îți poate fi de mare ajutor. Și la nevoie, o doză de egocentrism este mai necesară decât una de culpabilizare. La început paleta de opțiuni ți se pare atât de săracă, încât mai că te-ai întoarce să înfuleci o ciocolată. Dar e ceva normal.

      Nu vei putea transforma orice filă albă într-o operă de artă. Dacă nu ai în spate un repertoriu de experiențe la care să apelezi, ține minte că alb-negrul poate fi și el fermecător. Important e să-ți pictezi treapta de care ai nevoie pentru a urca. 

No comments:

Post a Comment