Eu nu-s femeie

Poate eu nu-s femeie?...

Nu-mi plac cluburile de noapte, nu-mi plac rochiile care se termină unde fundul abia începe. Nu mi-am tatuat sprâncenele, nici gene false n-am. Manichiură din plastic sau din ce-o mai fi n-am avut și n-o să am vreodată. Nu m-am întors niciodată acasă cu o pereche de pantofi în loc de vreo factură achitată

Sigur nu-s femeie...

Mă plictisesc magazinele. Nu iubesc bijuteriile. Le pierd repede. Și oricât de prețioase ar fi, nu mă pot atașa de ele nicidecum Nu mă pricep la parfumuri. Deloc. Chanel? am văzut scris pe câteva pachete literele astea, aranjate fix așa. Știu un singur lucru despre mirosuri - ador jasmin-ul și toate parfumurile pe care le-am avut au mirosit cam la fel.

Nu mă interesează moda. Odată mi-am zis: ”Ian ajunge, ești femeie”, așa că m-am apucat de urmărit tendințele. A ținut fix cât ultimul orgasm.
Și-apoi am înțeles - Nuditatea e unica haină în care trebuie să mă simt mereu bine, mereu în largul meu...

Zău că aș plăti pe cineva să mă învețe a fi femeie... 

Pe un bărbat de exemplu. Un bărbat educat, stilat, inteligent, iubitor de teatru, muzică, pictură sau balet. Da, pe el l-aș plăti și pentru o banală definiție a femeii și feminității. 

Mă întreb însă, oare EL, așa cum l-am descris, mi-ar lua cartea preferată din mână sau caietul de note pentru pian ca să-mi spună: toromaco, nu așa înveți să fii femeie! Și nu mai asculta atâta Bach, îți ruginesc urechile, treci pe DJ Silver! 

Asta-s eu, un pătrat cu patru laturi, în mâinile unui copil mofturos care tot încearcă să mă bage într-o gaură rotundă... Numai femeie nu-s...